Florin Lovin a vorbit despre schimbările aduse de către Mirel Rădoi, fostul său coleg de la Steaua, la echipa națională de fotbal a României, dar și despre greșelile pe care fostul selecționer le-a făcut.
Fost mijlocaș la echipe precum Steaua București, Oțelul Galați și Astra Giurgiu, Florin Lovin și-a exprimat susținerea pentru Mirel Rădoi și a explicat că acesta ar fi trebuit să continue pe banca primei reprezentative.
Totuși, fostul fotbalist nu a înțeles anumite strategii la care a apelat Mirel Rădoi cât timp a fost selecționerul României.
Florin Lovin a explicat de ce crede că a ales Mirel Rădoi să renunțe la postul de selecționer, deși Federația Română de Fotbal i-ar fi propus acestuia să rămână în funcție.
„Noi, foștii lui colegi, l-am susținut, chiar dacă a avut și momente mai grele. Eu și public am spus că nu înțelegeam unele lucruri făcute de el, în sensul că, la un moment dat, erau rulați peste 60 de jucători, dar era o perioadă foarte scurtă și era foarte greu să creezi omogenitate la echipa națională. Dar, în ultimele meciuri am văzut că echipa națională a arătat o altă față și chiar acum, când era bine să continue drumul, a decis să renunțe. El știe cel mai bine detaliile.
Eu sunt puțin dezamăgit, pentru că eu mai credeam că putea face lucruri. Dar s-a uitat și a văzut că la națională nu mai era nici calitatea care era odată și e foarte greu să ai performanțele pe care lumea le așteaptă, dar le așteaptă nejustificat.
Mă așteptam să batem Islanda și a fost testul de maturitate al nostru, era împotriva unui adversar în criză profundă, dar era și cu încărcătură foarte mare și trebuiau să dovedească că pot face față.
Nu au reușit și acum am pierdut iar câțiva ani. Pentru că, dacă mergeai la un baraj, totuși, aveai altă expunere, chiar dacă îl pierdeai. Așa, am mai săpat un metru la groapa în care ne scufundăm și nu mai scoatem capul deloc.
Era bine să continue Mirel, dar ca antrenor, rezultatele vorbesc. Dar eu îl știu pe Mirel ambițios și corect și probabil că a simțit că nu mai putea face rezultate. A fost o greșeală că a anunțat că pleacă, nu trebuia să facă asta, trebuia să aștepte astea două meciuri. Scopul lui a fost probabi să impulsioneze jucătorii, care să-l facă cumva pe el să se răzgândească prin rezultate. Dar eu am știut că, din momentul în care a spus public, el nu se mai răzgândește”, a spus Florin Lovin, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER